Green interior design – o nouă provocare pentru dezvoltatorii români

Se poate întâmpla o minune prin care să ne recăpătăm normalitatea planetei?

Pentru că facem parte dintr-un sistem complex, răspunsul vine, la rândul său, cu multe semne de întrebare. Știm totuși că există procese ireversibile care fac ca evoluția Pământului să-și urmeze ciclul său natural. Partea frumoasă a acestui proces este că noi suntem una dintre rotițele acestui mecanism fascinant, denumit și mediul înconjurător. Dar unde intervenim noi, ca persoane desprinse din furnicarul urban? Ce putem schimba în viețile noastre pentru a trăi în acord cu grija față de natură? Iată un început bun: locuințele inspirate de conceptul green interior design.

Parcurge alături de noi cele mai importante informații despre un nou tip de abordare care ar putea reinventa fațeta lumii în care trăim.

Principii green interior design

Amprenta noastră în ceea ce privește schimbările climatice se referă în mare parte la consumul de energie. Construirea și întreținerea clădirilor contribuie major la emisiile de gaze cu efect de seră. În acest context, provocarea arhitecților și a designerilor este de a proiecta construcții eficiente din punct de vedere energetic.

Aici intervine green interior design și aduce un set de principii care pun la cale echilibrul dintre natură și tehnologie, resurse noi și resurse vechi, calitate și cantitate. 

Design pentru eficiență energetică

Probabil și tu ți-ai dori să trăiești într-o locuință care să asigure confort termic și lumină la costuri de întreținere reduse, nu? Ei bine, acest lucru se poate realiza prin folosirea energiei regenerabile și a materialelor ecologice.

Căldură și lumină. Acestea sunt elementele-cheie care te vor ajuta să nu faci risipă de energie. În acest sens, e necesar să alegi o locuință în care designul interior a fost gândit inteligent și să fie dotat cu ferestre de calitate înaltă, care să asigure o izolație corespunzătoare și perdele sau draperii așezate strategic, astfel încât să mențină căldura în interior și să nu permită razelor de soare să pătrundă.

De asemenea, conceptul de Green interior design implică folosirea de culori deschise care creează senzația de mai multă lumină și căldură.  Vei dori să folosești instalații luminoase eco friendly cu lumină caldă și gadget-uri verzi care să-ți asigure un sistem de încălzire și lumină controlate.

Design pentru impact redus asupra mediului

Alegerea materialelor pentru green interior design este un keynote pentru amenajarea locuinței tale. Înlocuiește plasticul sau metalul cu produse din lemn, lână sau piatră. Așează în fiecare cameră plante de interior și folosește-ți creativitatea pentru a le încadra într-o poveste vizuală. În acest fel, te vei simți mai aproape de natură și vei casa ta „va respira” altfel.


De asemenea, o soluție de tipul green interior design este să alegi materiale certificate ecologic, cu potențial de regenerare rapid. În acest sens, pentru obiectele de uz casnic poți achiziționa produse din bambus, bumbac, plută sau cauciuc natural. Documentează-te despre ciclul de viață al produselor pe care le folosești și contribuie conștient la minimizarea impactului asupra mediului. Dacă ești interesat de acest subiect, găsești aici mai multe informații.

Design pentru reducerea cantității de deșeuri

Gândirea sustenabilă din green interior design implică și spații dedicate reciclării, reutilizării sau a reducerii deșeurilor pe care le generăm zilnic. Acest concept 3R (Reduce, Reutilizează, Reciclează) implică să fii creativ și să găsești noi căi de a integra obiecte demodate sau aparent inutile într-o nouă înfățișare a locuinței.

Dacă ai nevoie de ajutorul unui designer, cere-i cele mai bune soluții de reintegrare a unor produse care au potențialul de a fi reutilizate. Trăiește această experiență, bucurându-te de inovare, creativitate și protecția mediului înconjurător.

Green interior design pentru longevitate și flexibilitate

Nimic nu e veșnic pe pământ, dar sunt unele materiale care „trăiesc” mai mult decât omenirea. Acestea contribuie la degradarea condițiilor de viață pentru generațiile viitoare. Partea bună este că ține de responsabilitatea noastră să luăm măsuri durabile care să schimbe situația actuală a Pământului.

De aceea, e de dorit ca designerii să proiecteze locuințe verzi care să aibă în considerare două aspecte importante:  crearea unui design durabil care să se remarce prin calitate și nu prin cantitate și alegerea unor stiluri de amenajare simple care nu se de demodează de la an la an.

Extra point: Dacă ai în plan să-ți achiziționezi o locuință nouă cu profil green interior design, s-ar putea să-ți fie util articolul despre Creditul Imobiliar Verde. Îl găsești  aici.

3 mituri despre Green interior design

De multe ori, conceptele referitoare la protecția mediului sunt abuzate în presa scrisă. De aceea, s-au creat câteva concepții greșite despre ceea ce înseamnă în mod practic să alegi un green interior design pentru locuința ta. Iată aici câteva dintre dintre ele:


01

„Tehnologiile care asigură energia verde sunt scumpe și obligatorii”

Îți sună cunoscută această frază? Cel mai adesea, visatul nostru la o locuință verde se izbește ca de un zid când ne gândim la costurile panourilor solare și a turbinelor eoliene. Și totuși, cine spune că e nevoie să faci asemenea schimbări peste noapte?

După cum am prezentat în ideile de mai sus, green interior design înseamnă mult mai mult. Poți face noi alegeri conștiente în ceea ce privește energia verde chiar de mâine, fără să te gândești că n-ai bugetul potrivit.

02

„Toate materialele naturale sunt eco-friendly”

Ei bine, asta ne trece prin cap când ne gândim la podele din bambus sau la niște perdele cu aer hawaiian. Știi tu, vorba aceea „Nu tot ce zboară se mănâncă” se aplică foarte bine în acest context. Înainte de a achiziționa materiale pentru casa ta, documentează-te despre modul în care produsele respectă condițiile impuse de legislația de mediu în vigoare cu privire la recoltarea materiei prime, transport, respectarea biodiversității.

03

„E nevoie să schimbi complet designul locuinței tale”

Acesta este probabil cel mai întâlnit dintre toate miturile referitoare la green interior design. Ideea de a schimba rapid și total modul în care funcționează momentan locul în care trăiești este descurajant și nesustenabil.

Orice schimbare durabilă implică o gândire strategică și o analiză profundă a resurselor pe care le ai la îndemână. În plus, asta vine împreună cu o schimbare de mindset și stil de viață. Ori această etapă trebuie integrată și procesată, nu-i așa?

Te încurajăm să-ți iei tot timpul de care ai nevoie pentru a alege soluțiile eco-friendly cele mai potrivite pentru tine. Începe cu pași mărunți și ocupă-te pe rând de aspectele de design ale locuinței tale.

Și nu în ultimul rând, enjoy the whole process!

Schimbarea din lume începe cu locuința ta

Fiecare acțiune personală în acord cu respectarea mediului înconjurător creează o schimbare pe termen lung în mentalitatea noastră, dar și în spațiul fizic în care trăim. Faptul că trăim în România ne permite să integrăm în abordarea noastră asupra industriei imobiliare o multitudine de resurse și ne provoacă să devenim creativi. Ritmul în care vom accelera spre a crea comunități verzi și sustenabile „ca în afară” depinde și de noi.

Te-am convins să schimbi designul casei tale sau să ții cont de conceptul green interior design pentru noua ta alegere imobiliară?

Dacă răspunsul este DA, te felicităm și ne bucurăm că am putut fi o sursă de inspirație pentru tine.

Rămâi aproape de echipa AVISAN, vom pregăti și alte articole interesante pe această temă pentru tine!

Până atunci, spor la făcut alegeri cât mai conștiente și responsabile!

Join The Discussion

Compare listings

Compare